Asociaţia evaluatorilor funciari (experţi imobiliari) din România, în temeiul prevederilor din Statul conformat de Instanță prin Încheierea civilă nr. 9276/9 iulie 2013, rămasă definitivă în 29.07.2013, în temeiul prevederilor art. 4.1.4.3, în cadrul Adunării Generale Extraordinare „AEF” România din data de 22 iulie 2024, a adoptatCod Conduită
COD DEONTOLOGIC AL EXPERTULUI JUDICIAR EUROPEAN
CODUL DEONTOLOGIC AL EXPERTULUI JUDICIAR EUROPEAN, a fost preluat și adaptat din
„Ghidul de bune practici în expertiza judiciară civilă din Uniunea Europeană”
EGLE Ghidul european pentru expertize legale
EEEI, octombrie 2015, traducerea în limba română actualizată în noiembrie 2020
Introducere
Codul deontologic al experților judiciari europeni, enumeră obligațiile care le revin tuturor experților judiciari numiți să-și ofere opiniile în instanță, indiferent de modul de numire al acestora.
Acest cod prezintă obligațiile pe care expertul judiciar le are față de judecător, de părți, de autoritățile publice și de alți experți.
Deși mai restrâns decât ghidul de bune practici, care de asemenea formulează recomandări destinate judecătorilor și legislatorilor din statele membre, codul reia sub o formă diferită termenii recomandărilor destinate experților judiciari pentru a le face de natură obligatorie în măsura în care, prin jurământul depus în fața judecătorului, expertul se angajează să respecte acest cod, iar dacă nu, va face obiectul unor sancțiuni stabilite de statele membre respective și al inadmisibilității avizului său.
CODUL DEONTOLOGIC AL EXPERTULUI JUDICIAR EUROPEAN
Articolul 1:
Prezentul cod se aplică tuturor experților numiți să își ofere opinia în instanță și să sprijine judecătorul în soluționarea litigiilor, indiferent că aceștia au fost desemnați de judecători, de una dintre părți sau prin acordul părților.
Prezentul cod se aplică experților tehnici, care pun la dispoziția tribunalului cunoștințele lor științifice despre subiectul în cauză sau chestiuni de fapt, experților-martori care furnizează expertiza lor pentru a clarifica argumentele părților, și, în statele unde această profesie există, experților judiciari, care pot fi consultați pentru a aduce la cunoștința judecătorului chestiuni de drept extern.
Prezentul cod se aplică în egală măsură persoanelor juridice atunci când ele au calitatea de expert.
Prezentul cod se aplică și experților numiți de părți și remunerați de către acestea, ei fiind obligați prin lege sau prin jurământ să își respecte obligațiile față de judecător, obligații care au întâietate în fața angajamentului față de partea care i-a numit.
În absența unui jurământ sau a unor dispoziții legale care să stipuleze obligativitatea față de justiție în defavoarea părții care a numit și remunerat expertul, după caz, experții aleși de părți nu fac obiectul acestui text.
Totuși, în situația în care experții desemnați de părți sunt înscriși pe listele de experți judiciari și au depus jurământul de a respecta prezentul cod, înainte sau după înscrierea pe liste, aceștia sunt obligați să respecte regulile și nu vor ignora obligația față de Curte și justiție și la care trebuie să adere printr-o mențiune specială ce procedeze la semnarea raportului pe care îl furnizează pentru a fi de folos în timpul dezbaterilor.
Titlul I: MISIUNEA EXPERTULUI JUDICIAR
Articolul 2:
Misiunea expertului este de a oferi suport judecătorului atunci când acesta se află în imposibilitatea de a lua o decizie în baza dovezilor furnizate, judecătorul considerând că opinia expertului avizat cu privire la aspectele tehnice (științifice, medicale, artistice, lingvistice etc.) este necesară pentru a putea face o interpretare corectă a faptelor. În cazurile prevăzute de legislația internă a statelor membre, expertul îi poate oferi judecătorului cunoștințele în materie de drept extern a cărui interpretare ține exclusiv de competența judecătorului.
Misiunea sa nu este în niciun caz aceea de a concilia părțile sau de a negocia cu expertul celeilalte părți, atunci când fiecare parte numește un expert.
Articolul 3:
Expertul are obligația de a întocmi un raport al operațiunilor sale în redactarea căruia oferă răspunsuri la întrebările adresate.
Titlul II: ATRIBUȚIILE EXPERTULUI
CAPITOLUL 1: Reguli generale
Secțiunea 1: Reguli personale
Articolul 4:
Indiferent de modul de numire, expertul trebuie să dea dovadă de competență, probitate, loialitate, independență și imparțialitate.
Articolul 5:
Expertul trebuie să își mențină și să își îmbunătățească cunoștințele prin cursuri de formare continuă în domeniul său, în tehnicile de expertiză, în legile care reglementează activitatea sa profesională și în procedura de expertiză.
Articolul 6:
Experții trebuie să fie dispuși să își ofere suportul pentru acțiuni de interes general în vederea îmbunătățirii calității și eficienței procedurilor de expertiză și ale justiției.
Articolul 7:
Expertul este obligat să execute personal misiunea care i-a fost atribuită de judecător sau de părți. Dacă situația impune, el poate totuși să apeleze la colaboratori sau să ceară părerea unor experți din alte domenii, dar, și în acest caz, expertul este singurul responsabil pentru rezultatul expertizei și pentru avizul prevăzut la sfârșitul acesteia.
Articolul 8:
Expertul care nu a mai participat la operațiuni de expertiză nu poate sub nicio formă să semneze un raport și să pretindă remunerație. Semnăturile de complezență sunt interzise.
Articolul 9:
În cazul în care expertul desfășoară activități diferite, acestea trebuie să fie perfect distincte, independente și publice. Este interzisă orice confuzie între activitățile, îndatoririle și responsabilitățile a căror ambiguitate poate genera neînțelegeri, înșelăciune sau simplă îndoială în legătură cu independența și imparțialitatea expertului. Este interzisă orice fraternizare între expert și alte persoane.
Articolul 10:
În nicio situație expertul nu poate implementa soluțiile pe care le-a oferit în opinia formulată în raportul său.
Articolul 11:
Expertul poate accepta dosarul doar după ce s-a asigurat că nu se află într-o situație de incompatibilitate sau conflict de interese, că starea de incompatibilitate sau conflictul de interese a fost declarat sau că numirea sa nu contravine codului etic relevant profesiei de expert. Expertul trebuie să prezinte o declarație de independență pentru fiecare caz și toate informațiile cu potențial de incompatibilitate, în special orice legătură pe care a avut-o sau ar fi putut să o aibă cu una sau mai multe părți implicate în litigiu, care poate crea suspiciuni cu privire la imparțialitatea sa. Dacă un potențial conflict de interese apare pe parcursul operațiunilor, în special în cazul extinderii expertizei la alte părți, expertul trebuie să informeze de îndată judecătorul sau partea care l-a numit; judecătorul având posibilitatea fie să îl înlocuiască, fie să îl autorizeze să continue operațiunile, dar, în orice caz, continuarea operațiunilor nu se poate face decât cu acordul judecătorului și al tuturor părților implicate.
Secțiunea 2: Îndatoririle față de judecător și părți
Articolul 12:
Chiar dacă a fost numit de o parte, expertul trebuie să fie loial atât judecătorului, cât și părților, în condițiile în care atunci când își exprimă opiniile într-un cadru de instanță judiciară, acesta se pune în slujba adevărului și a justiției. El nu trebuie să ascundă judecătorului, nici măcar prin omitere, elemente care ar putea afecta în mod negativ partea care l-a desemnat și care îl remunerează.
Articolul 13:
Indiferent de modul de numire, la momentul înscrierii pe o listă oficială și publică, iar dacă nu există o listă, înaintea judecătorului, la momentul audierii sau numirii, toți experții trebuie să jure că vor respecta atât obligațiile enumerate la articolul 4 de mai sus, cât și pe cele expuse în prezentul cod.
Dacă expertul este numit de una dintre părți, trebuie să poată jura în fața judecătorului, înainte de realizarea lucrării, următoarele:
1 că datoria sa primordială este față de instanța de judecată, atât în pregătirea rapoartelor, cât și în mărturia orală, și că această datorie prevalează obligației față de partea care l-a desemnat și/sau remunerat, că s-a conformat acestei datorii și că va continua să o facă;
2 că este informat cu privire la exigențele normelor de procedură civilă în vigoare în fața instanței de judecată privind derularea procedurii de expertiză;
3 că a prezentat în raport ceea ce a înțeles din indicațiile prevăzute în mandatul său, precum întrebările care necesitau părerea sa în calitate de expert;
4 că a adus la cunoștința instanței toate problemele și faptele cunoscute care ar putea avea o influență negativă asupra opiniei sale;
5 că a indicat sursa informațiilor concrete, în situațiile în care nu avea cunoștințe personale;
6 că a depus eforturi pentru a lua în considerare toate faptele semnificative și că le-a inclus în raportul său pe cele despre care avea cunoștință sau pe cele care i-au fost aduse la cunoștință și care ar fi putut submina opinia sa definitivă, dar despre care a constatat cu certitudine că nu ar fi putut afecta decizia sa finală;
7 că nu a inclus în raportul său nimic din ceea ce i-a fost propus de diferite persoane, inclusiv de avocații părților, fără a-și forma propria sa opinie independentă;
8 că, în cazul în care, din punctul său de vedere, a existat un set de opinii rezonabile, acestea au fost evaluate în raport;
9 că în momentul semnării raportului l-a considerat ca fiind complet și corect, dar că îi va informa pe cei care l-au mandatat dacă, dintr-un anume motiv, va considera după semnare că este nevoie de o corecție sau de adăugiri;
10 că înțelege faptul că acest raport reprezintă opinia pe care o va oferi, sub jurământ, și sub rezerva oricărei corecții sau adăugiri pe care o va putea face înainte de a-i jura autenticitatea;
11 că alături de acest raport se află o declarație care constată substanța tuturor faptelor și instrucțiunilor pe care le-a primit și care au fost esențiale opiniilor exprimate în raport sau care au fost utilizate ca bază pentru concluziile sale.
Articolul 14:
În momentul numirii, expertul trebuie să se asigure în timp util că dispune de competența, mijloacele și timpul necesare pentru îndeplinirea misiunii încredințate în termenele stabilite. Acesta va evita orice neglijență, va depune toate eforturile pentru ca opinia lui să fie transmisă într-un termen rezonabil și va informa de îndată instanța de judecată sau partea care l-a desemnat cu privire la dificultățile care împiedică derularea operațiunilor.
Articolul 15:
Dacă expertul este înscris pe o listă și refuză executarea misiunii ce i-a fost încredințată de către un judecător, acesta trebuie să-și motiveze refuzul și să-l poată justifica prin argumente obiective.
Articolul 16:
Expertul trebuie să respecte condițiile misiunii acordate și să ofere răspunsuri precise la întrebările care îi sunt adresate.
Articolul 17:
Expertul trebuie să încheie o poliță de asigurare care să-i acopere răspunderea pentru riscurile asociate activității sale de expert și să furnizeze dovada că aceasta acoperă riscurile specifice expertizei pentru care a fost numit.
Articolul 18:
Pe parcursul procedurii de expertiză, expertul se va asigura de buna aplicare a principiului contradictorialității conform ghidului de bune practici.
Articolul 19:
Expertul va trebui să se asigure că sunt efectuate numai operațiunile necesare soluționării litigiului.
Articolul 20:
Pe parcursul operațiunilor, expertul, îndeosebi dacă este numit de judecător, va face dovada autorității necesare pentru a se asigura că diligența părților este executată fără întârziere și dezbaterile sunt constructive și calme. Expertul va avea o atitudine demnă și va evita orice comportament față de părți și avocații lor care poate lăsa urme de îndoială asupra imparțialității sale. Va asculta cu atenție și înțelegere părțile, îndeosebi pe cele al căror nivel de cunoștințe tehnice este mai scăzut decât al său.
Articolul 21:
Expertul este obligat să păstreze secretul profesional și să nu divulge informații confidențiale obținute în timpul operațiunilor.
Articolul 22:
Expertul este obligat să păstreze documentele relevante pentru expertiză pe care nu a trebuit să le restituie părților la finele operațiunilor pentru o durată cel puțin egală cu durata de timp în care poate fi chemat în instanță.
Secțiunea 3: Îndatoririle față de alți experți
Articolul 23:
Experții trebuie să se exprime cu moderație față de colegii lor.
Articolul 24:
Concurența între experți trebuie să fie fondată numai pe competența și calitatea serviciilor oferite sistemului juridic și pe respectarea eticii profesionale.
Articolul 25:
Expertul nu trebuie să participe la expertize ale căror condiții contravin prezentului Cod.
Articolul 26:
Dacă un expert este chemat să înlocuiască un altul care a decedat, el trebuie să protejeze interesele titularilor de drepturi ale operațiunilor aflate deja în desfășurare și pe care le va continua.
Articolul 27:
Expertul chemat să ofere o evaluare asupra unui alt expert sau cu privire la munca acestuia trebuie să fie imparțial și să se pronunțe doar în deplină cunoștință de cauză. Misiunile de verificare trebuie să fie obiective. Opiniile trebuie să fie mereu clar exprimate și motivate, iar autorul lor trebuie să acționeze liber de orice atitudine personală.
Secțiunea 4: Îndatoririle față de autoritățile publice
Articolul 28:
Expertul trebuie să se conformeze legilor și reglementărilor în vigoare în cadrul UE și ale codului deontologic al ordinului profesional din care face parte.
Articolul 29:
Expertul este obligat să aducă la cunoștința autorităților publice competente riscurile grave pentru siguranța și sănătatea persoanelor care pot apărea pe parcursul expertizei.
Articolul 30:
Expertul se va supune procedurilor de evaluare prealabile numirii sale în funcție. Acesta trebuie să furnizeze în timp util toate elementele care permit verificarea conformității competențelor sale cu diplomele pe care le deține și care atestă parcursul profesional și experiența pe teren, cunoștințele tehnice de investigație, cunoștințele despre normele care reglementează activitatea sa principală, drepturile și obligațiile pe care le au experții, dar și principiile care guvernează dreptul la un proces echitabil.
Articolul 31:
Dacă este înregistrat într-un registru public, expertul trebuie să se supună unei proceduri de evaluare de fiecare dată când lista este reînnoită și să furnizeze dovezi care să ateste participarea la cursuri de formare continuă, în conformitate cu profesia sa, care i-au permis să rămână la curent cu modificările aduse în cadrul ariei sale de expertiză, precum și în domeniile juridice care reglementează profesia și activitatea sa ca expert. Dacă legislația internă a unui stat membru nu prevede termene mai scurte, expertul trebuie să ofere documente cu privire la activitatea sa ca expert, îndeosebi numărul de cazuri care i-au fost desemnate, numărul de rapoarte înaintate și numărul cazurilor în desfășurare, cu precizarea dificultăților pe care le-a întâmpinat.
CAPITOLUL II: Reguli specifice fiecărei metode de practică
Articolul 32:
Când expertul este o persoană fizică, acesta răspunde civil pentru operațiunile desfășurate specifice expertizei, precum și pentru redactarea opiniei finale, prin urmare trebuie să fie asigurat pentru orice daune pe care le-ar putea cauza părților prin desfășurarea activității sale.
Articolul 33:
Când expertul este o persoană juridică, el trebuie să gestioneze în totalitate operațiunile de expertiză. Trebuie să includă una sau mai multe persoane fizice cu titlu individual de expert care își asumă personal responsabilitatea dovezilor orale sau scrise dobândite, a concluziilor formulate, precum și a redactării raportului care va fi înaintat judecătorului.
CAPITOLUL III: Reguli cu privire la remunerare
Articolul 34:
Expertul are dreptul la o remunerație echitabilă, care trebuie să fie verificată de instanța de judecată chiar și în cazul în care expertul a fost numit de una dintre părți. Hotărârea judecătorească privind caracterul echitabil al remunerației este supusă căii de atac.
Articolul 35:
Remunerarea trebuie stabilită în funcție de dificultatea și durata muncii furnizate de expert, de pregătirea sau calitatea acestuia, precum și de eventuala răspundere morală, profesională sau patrimonială aferentă. Onorariul expertului nu poate fi evaluat și stabilit, în nicio situație, în funcție de sumele disputate în cauză sau de soluția pronunțată.
Articolul 36:
Expertul trebuie să înștiințeze cât de repede posibil părțile cu privire la metoda de calcul al onorariilor sale.
Articolul 37:
Imediat după primirea dosarului, și înainte de a începe expertiza, expertul va face o primă estimare a onorariilor și a cheltuielilor, care trebuie să fie apropiată de costul final. De îndată ce observă că estimarea costurilor este depășită, expertul este obligat să înștiințeze părțile și judecătorul, care poate ordona ca expertul să primească o sumă adițională.
Articolul 38:
Expertul nu va trimite raportul decât după ce părțile au plătit depozitele ordonate de judecător.
Articolul 39:
Onorariile expertului nu vor fi plătite decât după ce a înmânat raportul. Totuși, dacă a trebuit să plătească terțe părți pe parcursul expertizei (precum un laborator sau un specialist) sau dacă expertiza are o durată mai mare de trei luni, expertul poate obține o plată deductibilă din sumele înregistrate pentru rambursare, pe baza costurilor suportate, și remunerare pentru diligențele sale, pe baza facturilor care indică precis perioada de timp pentru care se cere remunerarea.
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 40:
Pentru orice aspecte adiționale și întrebări practice, experții se conformează legislațiilor naționale cu condiția ca acestea să nu încalce obligațiile impuse de prezentul cod, obligații ce constituie garanții oferite judecătorilor și legislatorilor din UE.
Fără respectarea de către expert a obligațiilor impuse de prezentul cod deontologic și a declarației de independență prevăzute de articolul 11, avizul expertului nu va fi admisibil.
Regimul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a regulilor acestui cod va fi adaptat pentru fiecare țară în funcție de legislația internă și de regulile de procedură ale fiecăreia, cu condiția ca decizia disciplinară să fie pronunțată de către un organism independent și să respecte principiul contradictorialității.
Evaluarea la care se supune expertul și verificarea competenței și calității de expert sunt elemente indispensabile. Modalitățile de verificare sunt lăsate la latitudinea legislațiilor naționale, până la crearea unui organism ad-hoc la nivel UE.
Articolul 41: